Sub conducerea lui Benitez, Inter nu mai este la nivelul din era Mourinho, când nu avea rival în Serie A. Acest lucru este remarcat inclusiv de conducerea clubului, care i-a mai dat credit spaniolului până la terminarea Campionatului Mondial al Cluburilor ce are loc în Emiratele Arabe Unite.
Soluția salvatoare este Walter Zenga, portar de legendă al interiștilor. Și fostul mare jucător Evaristo Beccalossi este de aceeași părere.
„Moratti va lua o decizie finală în privința lui Benitez după Campionatul Mondial al cluburilor. Cu siguranță că președintele clubului a avut așteptări mari de la spaniol. Eu aș opta pentru Walter Zenga, considerat și de conducere un salvator”, a spus fostul mijlocaș pentru Direttastadio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER